Toate-s simple in viata, numai noi le complicam, le ducem la extreme. Simplu te nasti si la fel de simplu mori. Toti vom ajunge in acest punct final.
Fie ca voi fi inmormantat si lasat sa putrezesc la doi metri sub pamant, fie ca voi fi incinerat, efectul este acelasi: voi fi mort. Iar cei care isi vor aminti de mine, isi vor aminti si daca sunt ars, si daca sunt mancat de viermi. Nu-mi plac viermii! Iar ideea, ca ei imi vor manca din trup cand inima-mi va inceta din a mai bate, ma ingrozeste! Sunt pro incinerare.
Nu vreau nici o cruce cu numele meu pe ea, nici vreo ceremonie de inmormantare. Vreau ca oamenii ramasi in urma mea sa nu sufere in plus! Nu vreau sa-mi plimbati trupul de ici-colo, nu vreau bocete, nu vreau opriri la intersectii de drumuri si aruncat de bani, nu vreau un preot care sa va sece de bani pentru a face o treaba pentru care se presupune ca are vocatie.
Aprindeti-mi o lumanare, daca asa va indeamna sufletul, dar nu-mi faceti pomeni, parastese si praznice. Care e rostul? Eu voi fi mort si nimic mai mult.
Vreau ca atunci cand va sosi clipa sa fiu dus la crematoriu. Apoi sa-mi aruncati praful in vant … de pe un varf de munte. Atat. Cine vrea sa ma tina minte si dupa moarte, ma va tine minte si de acasa, si-mi va pomeni numele ori de cate ori isi va aduce aminte de mine.
Voi termina acest articol prin a spune ca nu stiu care este pozitia Bisericii Ortodoxe Romane privitoare la incinerare, insa si eu si sotia mea ne-am spus unul altuia: „cand mor vreau sa fiu incinerat”.
Totodata, eu as vrea aceasta melodie la inmormantare (#prieteniistiudece):
Voi ce parere aveti?
PS: Cum mi-a venit ideea acestui post? Trec ZILNIC pe langa un cimitir si vrand-nevrand cand autobuzul opreste la semaforul de la BIG Berceni e imposibil sa nu-l vezi.
Comenteaza